Astenie

Vorbiţi încet, sau poate chiar în şoaptă,
Azi sînt neputincios ca o mătasă,
Doar sufletul îmi lunecă prin casă
Pe marile covoare şi aşteaptă.
Intrarea lui în vis e-ngăduită
De mult. S-a pregătit cu sîrguinţă.
Hainele mele fragede palpită
Să-i înfăşoare lirica fiinţă.
Căci va pleca. Şi-n alba încăpere
O să rămîn cu faţa mai frumoasă.
Şi fiecare lucru îmi va cere
Să îi surîd. Azi sînt ca o mătasă.

Emil Brumaru, desigur

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: