A stat El si s-a gandit la importanta sarcinii acordate de plen vreo luna (pana cand au inceput babele doamnele intelepte din bloc sa-l intrebe de sanatate, si-a luat inima in dinti si a purces intr-o zi cu soare catre Primaria cea mare si rea.

Unde a intrebat ce a intrebat si de unde s-a intors intru edificarea plebei.

A convocat o noua adunare extraordinara a proprietarilor, re-convocata apoi de 2 ori din cauza lipsei cvorumului (talent de parlamentari, nu gluma), i-a asezat din nou pe scaunelele din plastic printre tevile din scara blocului, si-a umflat pieptul si a inceput:

-Dupa cum stiti am fost mandata de adunarea extraordinara….

-Stim, stim, treci peste asta, se auzi dintre tevi.

-Am fost la primarie sa ma interesez de reabilitare. Am aflat ca noi trebuie sa platim 20% din costul total al lucrarii, restul fiind acoperit de Ministerul lui Udrea si de Primarie.

-Da, da, las’ ca stim noi cum acopera Udrea banii, se auzi un domn indignat.

-Cum sa platim noi 20% din pret? In alte sectoare e gratis, am vazut eu la televizor, zice o doamna indignata de felul ei.

-Sa nu facem politica, se baga si doamna administrator.

-Unde e gratis?

-In sectorul 1, in sectorul 2, stiu eu de la niste cunostinte, se baga alta in fata.

-Pai si la noi de ce sa nu fie gratis? Noi suntem mai prosti? Platim o gramada de taxe.

O furtuna de vorbe grele s-a declansat instantaneu de sub tevile de canalizare: sa ne dea, sa ne faca, fir-ar ai naibii, sa le facem, sa le dregem, sa le…, sa ne…

Presedintele incearca sa explice:

-Acolo primaria a luat decizia sa subventioneze partea locatarilor, de-aia se poate la ei.

-Pai sa subventioneze si la noi, zice cineva din intuneric.

-Sa mergem la Primaria sectorului 1 sa ne dea si nou bani, se aude de undeva din fund.

-Sau mai bine mutam blocul in sectorul 1, zice un glumet rezemat de usa.

-Buna idee, sa supunem la vot, se aude iar din intuneric.

-Mai bine sa-l mandatam pe domnul presedinte sa ceara la Primarie sa ne subventioneze si nou partea din lucrari, a propus administratornita. Cine e pentru, cine e impotriva, se abtine cineva? Dl. Presedinte e mandatat sa mearga la Primarie sa ceara subventia. Treceti si semnati!

Asa o noua decizie si un nou mandat au iesit din putul gandirii proprietarilor catre meandrele concretului.

(va urma)

Se convoaca adunarea extraordinara a Asociatiei de Locatari (zisa si “sfatul batranilor”).

Odata, de doua ori, de trei ori.

Dupa cateva luni se afiseaza o convocare ultimativa: daca nu se intruneste majoritatea luam decizia fara voi.

Majoritatea se intruneste la drum de seara, in scara blocului, motaind pe scaunele de plastic cumparate de administratie in acest scop.

S-ar fi intrunit si la convocarile trecute, ca tot sta acasa si asteapta pensia, da’ tare-i place sa fie rugata.

Insusi Presedintele incearca sa explice de ce ne-am adunat, dar nu poate acoperi sforaitul si mormaitul, asa ca intervine doamna administrator, ale carei acute sunt percepute mult mai bine de timpanele rigidizate:

-Ati auzit ca se face reabilitarea termica a blocurilor din cartier, trebuie sa intram si noi in program, sa ne aliniem.

Din cotloane intunecate se aud voci necunoscute, venind din adancuri:

-Ne aliniem, ne aliniem, cum sa nu!

-Cu cine ne aliniem?

-Taci, tu, ca-ti explic diseara!

-Tu sa nu-mi spui mie sa tac ca acu’ zic si eu de barbac’tu!

Presedintele simte momentul de inflexiune si intervine autoritar:

-Taceti, taceti. Avem altceva de discutat!

Doamna administrator traduce poporului:

-Da’ taceti naibii odata! Ne-am adunat sa mandatam Presedintele sa discute cu Primaria reabilitarea blocului, sunteti de acord?

-De acord, de acord, dar ce e aia reabilitare? se aude de sub o palarie.

-Sa puie scartaitoarea d-aia pe pereti, vine prompt raspunsul avizat.

-Eu nu vrea d-aia, ca am auzit ca e cancerigena, se aude dintr-un colt. Sa puna vata de-aia de zahar.

-De sticla. mamaie, nu de zahar, ii raspunde un domn in varsta.

-Nu de sticla. mosule, minerala ii zice acum, ca sticla e scumpa, n-ai vazut ca e numai PET-uri pe piata, observa un cunoscator fin al realitatii.

Administratorul simte din nou nevoia sa intervina:

-O sa se puna polistiren pe exterior, geamuri termopan, o sa izoleze si terasa.

-Da’ de ce sa se izoleze terasa, ca de-abia am reparat-o. O sa ne dea banii inapoi? zice cineva din public.

-Mie sa-mi repare antena TV, ca nu mai prind TVRu’, se aude din multime.

-Eu nu vreau termopan de plastic, vreau d-ala de aluminiu ca e mai bun, zice o voce groasa.

-Asa nici eu nu vreau termopan ca mi-am pus pe banii mei, nu ca voi, saracilor, zice o voce subtire.

-Sa se rezolve si canalizarea, ca e veche si pute, se aude din adancuri.

-Si ghena, si ghena! zice altcineva.

-Si caiini sa ni-i ia! Sa-i duca de aici! se aude din strafunduri.

-Ba sa nu-i ia, ca e draguti, zice cineva de la suprafata

O doamna ex-administrator scoate un teanc de hartii A4 scrise cu creionul (chimic?) si cere permisiunea distinsei audiente sa ne impartaseasca cateva ganduri.

Distinsa tipa ca din gura de sarpe:

-Mai lasa-ne cu gandurile tale, ca daca stiam veneam si noi cu ele scrise pe hartie.

Administratornita ia situatia in maini:

-Deci sunteti de acord sau nu? Cine este pentru, cine este impotriva, cine se abtine? Majoritatea a votat pentru. Domnul Presedinte va discuta cu primaria si ne va informa. Treceti si semnati in registru.

Cei cuminti semneaza supusi si se scurg pe langa pereti catre apartamentele lor, iar in urma lor raman luptatorii nesatisfacuti:

-Si pana la urma de ce ne-am adunat? Sa isi bata joc de noi? Vechea conducere era mai buna.

-Da, pentru ca tu erai in ea.

-Si ce, esti invidioasa?

Si asa mai departe, ecourile brainstormingului s-au auzit pana tarziu in noapte.

Decizia de importanta extrema fusese insa luata.

(va urma)

In apropiere, intr-un colt intunecat din spatele camerei de supraveghere a scolii, statea o doamna intre doua varste, care se uita suspicios la mine si parea ca e deranjata de prezenta mea. Langa ea zacea pe asfalt, rezemata de gard, o sacosa de rafie burdusita.

Nu avea fata de traficant de droguri, poate doar de comersanta de cosmetice Avon, dar dupa starea de surescitare in care se afla ai fi crezut ca in sacosa are cel putin organe pentru transplant.

Dupa aproape o ora de asteptare, timp in care a fost mirosita si latrata de toti cainii cartierului, de doamna se apropie un tanar cu o punga de cadouri in mana. Se saluta scurt, se uita amandoi in jur sa vada daca sunt vazuti si scot din sacose marfa de contrabanda.

De la distanta la care ma aflam, considerata sigura de cei doi, nu vad exact ce au in maini, par niste pachete voluminoase.

Incep sa negocieze, iar discutia aprinsa e intrerupta doar de pauze de scrutare a vecinatatii.

Decid sa ma apropii de ei printre masinile parcate peste tot cu gandul ca poate voi vedea ce marfa importanta schimba. Vazusem doar o gramada de filme in care pungi cu praf alb erau schimbate la colt de strada pe pachete de bani invelite in hartie de ziar.

Prea preocupati de negociere cei doi nu par sa ma remarce asa ca ajung chiar langa ei si-mi continui drumul catre celalalt capat al aleii tragand cu urechea la discutie si cu ochii la pachete.

Daca ochii nu ma puteau ajuta foarte mult sa disting in intuneric pachetele din mainile celor doi, urechile si-au facut treaba mult mai bine:

-…si cu alea necompletate ce facem, intreba doamna?

-Da-le-n masa, le completam din burta si bagam intre alelalte. Daca zice aia ca e prea putine fise si nu ne da banii? Ne tragem mai la lumina si le completam pe toate la oha.

Misterul se lamurise brusc, nu erau traficanti de droguri, arme, organe sau de carne vie (cum speram eu ), ci doar doi amarati de recenzori care-si faceau planul cum sa tepuiasca statul cu 50  de lei pe zi si cu cateva zeci de votanti in plus.

Stiti voi, alea mici, negre, in-ear. Alea care, odata varate in urechi, te izoleaza complet de sunetele din jur.

Sunt sigur ca a avut acasa o nevasta “tacuta” sau multi copii mici si galagiosi sau macar niste vecini care ascultau “Ora satului” la maxim.

Banuiesc ca s-a distrat copios sa-i vada cum misca buzele fara sa auda nimic.

Iar daca ar fi avut si el la televizor Ciuvici, Gazi, Ursi si alti ipochimeni asemenea lor distractia ar fi fost si mai tare.

Declaratiile date ziarului New York Times aici.

iPa!